Gem de afine. Rețetă simplă de gem gustos și aromat

Pentru că s-au copt afinele de pădure, nu ezita să le conservi la borcane, pentru a te bucura de gustul și aroma lor pe tot parcursul anului. Îți oferim în acest scop o rețetă de gem de afine gustos și aromat.

Maria Udrea
Publicat: 12 august 2022, 6:32

Afinele sunt fructele de pădure care se comportă perfect atât incluse în deserturi, cât și conservate sub formă de gem, dulceață sau sirop. Nu au semințe ca zmeura sau căpșunile, sunt suculente și au un gust dulce-acrișor.

Sunt bogate în vitamine și minerale, care aduc beneficii esențiale sănătății organismului. Dintre toate fructele de pădure și nu numai, afinele au cel mai ridicat conținut de antioxidanți. Se știe că antioxidanții protejează corpul uman de radicalii liberi și întăresc sistemul imunitar.

Consumul de afine este recomandat de specialiști și în dietele de slăbire. Sunt sărace în calorii și grăsimi, dar bogate în substanțe nutritive esențiale pentru buna funcționare a organismului. Conțin o cantitate moderată de fructoză și nu au efecte negative asupra glucozei din sânge, întrucât sunt o sursă excelentă de compuși bioactivi. 

Gemul de afine este un deliciu consumat cu moderație la micul dejun, alături de un ceai bun. Este ideal și pentru umplerea clătitelor. Și papanașii tradiționali sunt delicioși glazurați cu gem de afine și smântână.

Dacă te-am convins să prepari și tu acest gem delicios, urmărește mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas.

Gem de afine – Ingrediente

  • 3 kg afine
  • 1250 gr zahăr
  • sucul de la o lămâie.

Rețeta gemului din afine – Mod de preparare

Pregătește mai întâi ustensilele necesare preparării gemului. Ai nevoie de o cratiță cu baza dublă, de o paletă de lemn sau de silicon, o sită de scurs și de un storcător de lămâi.

Comparativ cu alte rețete de gemuri, cum ar fi rețeta de gem de piersici, de exemplu, rețeta gemului de afine se prepară mai rapid. Fructele nu se mai lasă la rece amestecate cu zahărul pentru timp îndelungat. Afinele de pădure sunt foarte suculente, iar amestecate cu zahărul și sucul de lămâie vor produce sirop în mai puțin de o oră.

Curăță afinele de impurități și de codițe, clătește-le cu apă rece și lasă-le la scurs într-o sită. După scurgere pune-le în cratiță, adaugă zahărul peste ele și amestecă-le. Stoarce peste ele și sucul de la o lămâie. Sucul de lămâie are proprietatea de a menține culoarea fructelor din gemuri și dulcețuri și de a preveni cristalizarea acestora.  

Lasă cratița cu amestecul de afine, zahăr și suc de lămâie pe masa din bucătărie pentru maxim o oră. După acest interval de timp, așază cratița pe flacăra aragazului aprinsă la intensitate medie. Lasă minunatul gem de afine să fiarbă până când se formează spumă la suprafața acestuia. Cu o sită deasă, îndepărtează spuma, apoi micșorează intensitatea focului la minim. Din acest moment, fierbe gemul pentru 20-30 de minute.

Pregătește borcanele folosind una dintre metodele de sterilizare explicate în acest articol. Pune gemul de afine fierbinte în borcane.

Vezi mai multe imagini cu gemul de caise în GALERIA FOTO!

Gemul de afine are aromă delicioasă și culoare plăcută / Profimedia Images

Închide-le ermetic cu capacele și acoperă-le cu o pătură lăsându-le acolo până când se răcesc. Etichetează-le frumos și transferă-le pe raftul din cămară.

Tot din categoria preparatelor din afine, îți oferim și o rețetă de sirop de afine, delicios și aromat.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt mereu sincere. Nativii care nu pot avea secrete față de ceilalți
Există unele zodii care sunt mereu sincere. Acești nativi nu pot avea secrete față de ceilalți. Onestitatea lor îi pune de multe ori într-o lumină favorabilă, însă pot ajunge și să aibă probleme din...
3
Horoscop
Vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor. Care sunt etapele decisive
Indiferent că vorbim despre vise, tipuri de personalitate sau relații, este clar că mișcările planetelor ne influențează viața într-un mod unic. Află care sunt vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor, și vezi ce...
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Horoscop
Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei. Idei care te ajută să descoperi adevărul
Cu ajutorul trăsăturilor de personalitate ale fiecărei zodii, putem afla multe lucruri interesante. Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei, poți să citești în articolul de mai jos. Există anumite semne care ar...
PARTENERI