Gem de prune la tavă. Rețetă simplă și ușor de preparat

Dacă vrei să prepari gem de prune, dar nu ai timp de amestecat în el, avem pentru tine o rețetă de gem de prune la tavă. Te poți odihni sau te poți ocupa de alte activități în timp ce acesta se prepară.

Maria Udrea
Publicat: 27 august 2024, 6:58

Coacerea prunelor în cuptor permite o evaporare lentă și uniformă a apei din fructe. Acest fapt oferă gemului o consistență densă și o culoare închisă, aproape de un mov intens. Gustul este dulce, cu o ușoară tentă acrișoară, dacă adaugi lămâie, iar pudra de scorțișoară adăugată va aduce o aromă subtilă și cuceritoare gemului.

Acest gem este perfect pentru a fi servit pe pâine proaspătă, în clătite sau ca umplutură pentru prăjituri. Descoperă și o rețetă de prăjitură fragedă, cu brânză și gem de prune.

În continuare, îți oferim rețeta gemului de prune preparat la tavă.

Gem de prune la tavă – Ingrediente

  • 3 kg prune bine coapte, cântărite fără sâmburi
  • 1,5 kg zahăr sau după gust
  • 1 linguriță de scorțișoară (opțional)
  • sucul de la o lămâie.

Rețeta gemului de prune la tavă – Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea rețetei de gem constă în pregătirea prunelor.

Spală bine prunele și șterge-le pentru a îndepărta stratul alb, asemănător cu bruma. Apoi secționează prunele în două și scoate sâmburii. Lasă prunele în jumătăți sau taie-le în sferturi, în funcție de mărimea lor.

Într-un bol mare, pune prunele și adaugă zahărul peste ele. Amestecă bine astfel încât zahărul să fie distribuit uniform.

Dacă dorești, poți adăuga scorțișoara și sucul de lămâie în acest moment. Scorțișoara va adăuga un plus de aromă, iar sucul de lămâie va echilibra dulceața și va accentua culoarea gemului. Descoperă și o rețetă de dulceață de prune, așa cum o făcea bunica.

Cum prepari gem de prune la tavă

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește o tavă mare și cu pereți mai înalți.

Toarnă amestecul de prune cu zahăr și arome în tavă adâncă. Asigură-te că tava este suficient de mare pentru a permite prunelor să fiarbă și să scadă fără să dea pe dinafară.

Introdu tava în cuptor și lasă gemul să fiarbă timp de 2-3 ore. În timpul preparării, amestecă gemul la fiecare 30 de minute pentru a preveni lipirea de fundul tăvii și pentru a ajuta la evaporarea uniformă a lichidului.

După ce au trecut aproximativ 2 ore, verifică consistența gemului. Scoate 2-3 linguri de gem pe o farfurie curată și lasă-l să se răcească. Dacă ți se pare prea lichid, lasă-l să mai scadă până ajunge la consistența dorită. Trebuie să fie dens și să aibă o culoare închisă.

Scoate tava din cuptor și lasă gemul să se răcorească puțin. În acest interval de timp sterilizează borcanele și capacele, în cuptorul fierbinte.

Pune gemul fierbinte în borcanele sterilizate, închide-le ermetic și pune tava cu borcane în cuptorul fierbinte, dar stins. Lasă-le acolo până când se răcesc definitiv.

După ce s-au răcit complet, borcanele cu gem de prune la tavă se pot depozita într-un loc răcoros și întunecat. Gemul se poate păstra astfel timp de 2-3 ani.

Tot din categoria prăjiturilor cu gem de prune îți mai recomandăm să încerci rețeta de negresă de post cu apă minerală și gem de prune.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI