Prăjitura Verdens Beste. Cea mai bună prăjitură din lume

Prăjitura Verdens Beste, în traducere „cea mai bună prăjitură din lume”, este o prăjitură tradițională norvegiană, apărută în jurul anilor ’30. În anul 2002 a fost votată prăjitura națională a Norvegiei. Descoperă mai jos rețeta acestui desert cu aromă de migdale.

Maria Udrea
Publicat: 24 ianuarie 2023, 6:12

Este o prăjitură care are la bază un blat dens și ușor umed, iar deasupra bezea cu migdale. Separat, se prepară și o delicioasă cremă de vanilie, alături de care se savurează Verdens Beste. Opțional, blatul se poate secționa și umple cu crema de vanilie.

Indiferent dacă optezi să adaugi crema între blaturi sau o servești separat, în boluri, prăjitura este absolut delicioasă și chiar își merită denumirea de cea mai bună din lume.

Prepar-o și tu pentru a te convinge, inspirându-te din rețeta pe care ți-o oferim mai jos, alături de lista completă de ingrediente și modul de preparare pas cu pas.

Prăjitura Verdens Beste – Ingrediente

Ai nevoie pentru prepararea delicioasei prăjituri de ingrediente pentru blat, ingrediente pentru bezea și alte ingrediente pentru crema de vanilie.

Pentru blat într-o formă rotundă cu diametrul de 32 cm:

  • 4 ouă de mărime medie
  • 100 gr de zahăr pudră
  • 100 gr de unt cu peste 80% grăsime
  • 100 gr de făină
  • 75 ml de lapte rece
  • 1 linguriță cu extract de vanilie
  • 1 praf de sare.

Pentru bezea:

  • 4 albușuri
  • 200 gr de zahăr
  • 1 praf de sare
  • 100 gr de fulgi de migdale.

Pentru crema de vanilie:

  • 4 gălbenușuri
  • 100 gr de zahăr
  • 500 ml de lapte
  • 500 ml de smântână pentru frișcă
  • 50 gr de amidon alimentar
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță cu extract de vanilie.

Prăjitura Verdens Beste – Mod de preparare

Începe cu pregătirea compoziției pentru blatul prăjiturii, apoi pregătește-o pe cea pentru bezea, iar în timp ce se coace prăjitura, prepară și crema de vanilie.

Cum prepari blatul pentru cea mai bună prăjitură

Scoate ouăle din frigider și untul și lasă-le la temperatura camerei pentru 20-30 de minute. Separă albușurile de gălbenușuri și presară un praf de sare peste albușuri.

Apoi, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și pune hârtie de copt în tavă.

După ce untul s-a înmuiat adaugă zahărul pudră peste el și amestecă, folosind mixerul, până când obții o compoziție cremoasă. Adaugă gălbenușurile și vanilia, apoi făina și laptele. Omogenizează bine compoziția.

Curăță mixerul și introdu-l în bolul cu albușuri. Bate albușurile până când obții o bezea spumoasă și cristalină. Încorporează treptat bezeaua de albușuri în compoziția de mai sus, amestecând cu o spatulă. Amestecă încet cu mișcări circulare, de jos în sus, pentru a se menține compoziția cremoasă și aerată.

Întinde compoziția în forma de copt și niveleaz-o uniform la suprafață.

Apoi, prepară bezeaua din cele patru albușuri cu 200 gr de zahăr și întinde-o uniform deasupra blatului. Presară migdalele peste bezea și coace prăjitura pentru 30-35 de minute, la 180 de grade Celsuius.

Descoperă și o rețetă de prăjitură cu caise și bezea.

Alunele pot fi înlocuite cu migdale / Shutterstock

Cum prepari crema de vanilie pentru prăjitura Verdens Beste

Pune laptele la fiert într-o crăticioară și adaugă un praf de sare. Oprește 3-4 linguri de lapte rece în care adaugi amidonul.

Pune gălbenușurile în altă crăticioară, adaugă zahărul peste ele și amestecă-le până când devin cremoase. Adaugă amidonul diluat cu lapte, omogenizează amestecul, apoi adaugă în fir subțire laptele fierbinte, în timp ce amesteci intens pentru omogenizare.

Fierbe crema până când capătă consistența unei budinci, amestecând intens pentru a nu se lipi de pereții vasului. La final de fierbere, adaugă vanilia. Acoperă crema cu o folie direct la contact și las-o la răcit.

După răcire, amestecă crema cu frișca bătută pentru a-i oferi mai multă cremozitate.

O altă rețetă de prăjitură delicioasă cu bezea pe care ți-o recomandăm pentru preparare este rețeta de prăjitură cu mere rase și bezea.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
Mantra potrivită pentru fiecare zodie în 2025. Mesaje care te inspiră să îți găsești echilibrul
Anul 2025 vine cu provocări și oportunități pentru fiecare dintre noi, iar conectarea cu energiile astrale ne poate ajuta să navigăm mai ușor prin toate aceste schimbări. O modalitate simplă, dar puternică, de a...
2
Horoscop
4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele 4 zodii care vor rămâne sănătoase în 2025. Acești nativi sunt mult mai atenți la starea lor de sănătate și încearcă să facă tot ce este posibil pentru...
3
Divertisment
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut
Lady Gaga și-a uimit fanii cu cea mai recentă transformare fizică. Schimbările de la nivelul feței au făcut-o greu de recunoscut chiar și pentru fani. Ea a postat câteva imagini pe Instagram și pare...
4
Horoscop
Zodii care vor avea inima frântă în 2025. Nativii care pot trece printr-o despărțire
Astrologii au dezvăluit care sunt acele zodii care vor avea inima frântă în 2025. Acești nativi pot trece printr-o despărțire în acest an și pot pune capăt unei relații mai vechi. Este o perioadă...
5
Divertisment
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Ce au observat fanii schimbat la actriță
Selena Gomez a trecut printr-o transformare incredibilă după logodna cu Benny Blanco. Fanii au observat o schimbare notabilă în ceea ce privește silueta divei. Actrița internațională a fost invitată la Jimmy Kimmel Live. Selena...
PARTENERI