Reclamă

Rețetă tradițională de mucenici fierți sau mucenici muntenești

Pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici, pe data de 9 martie, pregătim o rețetă tradițională de mucenici fierți sau mucenici muntenești.

Publicat: 17 februarie 2021, 13:33 / Actualizat: 7 martie 2022, 17:37

Delicioșii mucenici sunt de două feluri: muntenești și moldovenești. Se mai regăsesc și sub denumirea de măcinici sau sfințișori, în anumite regiuni ale țării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rețeta aluatului pentru acest desert tradițional se pregătește simplu și ușor. Însă timpul de așteptare până la preparatul final este mai de durată. Sfințișorii mai întâi se usucă bine, apoi vor fi fierți într-un sirop delicios și foarte aromat.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru a pregăti și voi acest desert tradițional.

Mucenici fierți – Ingrediente

Pe cât de simple sunt ingredientele folosite la prepararea sfințișorilor fierți, pe atât de gustos va fi preparatul final!

Reclamă

Pentru aluat de mucenici:

  • 750 gr făină tip 650
  • 350 ml apă fierbinte
  • 30 ml ulei
  • 1/4 linguriță de sare

Pentru sirop:

  • 3 l apă
  • 300 gr zahăr
  • 300 gr nucă măcinată mai grosier
  • 3 lingurițe scorțișoară, pulbere
  • 3 lingurițe esență de vanilie
  • 3 lingurițe esență de rom
  • coajă rasă de lămâie și portocală
  • 1/4 linguriță sare
Reclamă

Mod de preparare pentru rețetă tradițională de mucenici fierți

Minunații sfințișori se pot pregăti cu 2-3 zile înainte și păstrați în cutii cu capac, la loc răcoros. În ziua când se pot consuma, doar se pun la fiert în siropul gustos și foarte aromat.

Cum pregătim aluatul pentru sfințișori

Punem un vas cu apa la fiert. Nu o lăsăm să atingă punctul de fierbere ci atât cât suportă degetul temperatura. Adăugăm în ea și sarea și uleiul.

Într-un bol pentru aluaturi, cernem făina. Turnăm  la mijlocul ei, apa ușor fierbinte și amestecăm rapid până obținem un aluat compact, dar nu foarte ferm.

Acoperim aluatul pentru mucenici și îl lăsăm să se odihnească aproximativ 15 minute. Pe o planșetă presărată cu făină întindem aluatul într-o foaie de aproximativ 5-6 mm grosime.

Cu un decupator special în formă de cifra 8, realizăm sfințișorii sau mucenicii.

Așezăm decupajele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Le lăsăm să se usuce de seara până dimineața. Îi mai întoarcem de pe o parte pe cealaltă pentru o uscare uniform.

Cum procedăm dacă nu avem dispozitiv special pentru rețetă tradițională de mucenici muntenești?

Dacă ne lipsește din bucătărie acel decupator special, vom folosi două păhărele micuțe, de diametre diferite. Cu paharul mai mare decupăm cercuri din aluat. Iar cu păhărelul mic mai decupăm odată interioarele acestor cercuri. Decupajele cu mijlocul gol le răsucim la jumătate realizând formele de opt.

Cum preparăm siropul pentru rețetă tradițională de mucenici fierți

Punem un vas cu apa la fiert și adăugăm zahărul și sarea.

Amestecăm pentru a se topi zahărul și sarea. Lăsăm siropul să fiarbă până atinge punctul de fierbere.

Adăugăm mucenicii din tavă, bine uscați și îi lăsăm să fiarbă 10-12 minute. Mucenicii se vor ridica la suprafața siropului atunci când sunt bine fierți.

Adăugăm aromele: scorțișoara, coaja de lămâie și de portocală, dar și nuca măcinată grosier.

După 5-6 minute, de fierbere a tuturor acestor ingrediente stingem focul și adăugăm esențele.

Acoperim vasul cu un capac și lăsăm  mucenicii fierți să se hidrateze în infuzia de arome.

De asemeni se va hidrata și nuca iar siropul va devein mai consistent.

Servim delicioșii mucenici fierți atât calzi cât și reci, sunt minunați în ambele variante.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×