Reclamă

Salată Coleslaw. Salată de varză cu dressing cremos

Pentru atunci când dorești o salată simplă și rapidă, dar gustoasă și hrănitoare prepară rețeta de salată Coleslaw. Este o rețetă din varză albă cu dressing cremos, foarte gustoasă și cu efect răcoritor.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 17 mai 2023, 7:40 / Actualizat: 17 mai 2023, 10:27

Rețeta acestei salate se poate prepara după gustul și imaginația fiecăruia. Ingredientul de bază este varza albă, proaspătă, la care se pot adăuga morcovi cruzi, rădăcină de țelină, ceapă chiar și varză roșie sau sfeclă roșie. Cea mai simplă variantă a acestei salate este doar din varză albă tocată fideluță și asezonată cu un dressing din oțet și ulei sau suc de lămâie și ulei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rețeta face parte din bucătăria americană fiind foarte apreciată în Statele Unite servindu-se alături de preparatele la grătar sau grill.

Se mai servește și lângă fripturi preparate la cuptor sau la tigaie.

Denumirea acestei salate provine de la la cuvântul olandez „koolsla” care se traduce prin salată de varză. Prepară și tu rețeta, urmărind lista de ingrediente și pașii necesari, prezentate mai jos. 

Salată Coleslaw – Ingrediente

Ai nevoie pentru această salată de câteva ingrediente de bază și de ingrediente pentru dressing. Pe lângă ingredientele de bază prezentate mai poți adăuga și altele, după propriul gust.

Reclamă

Ingrediente de bază:

  • 1 varză albă mai mare;
  • 2-3 morcovi cruzi;
  • 1 ceapă albă sau roșie;
  • 1/2 rădăcină de țelină.

Pentru dressing:

Reclamă
  • 2-3 linguri de maioneză clasică;
  • 2-3 linguri de iaurt;
  • 1-2 linguri de oțet din vin alb;
  • sare și piper după gust.

Salată Coleslaw – Mod de preparare

Înainte de a pregăti ingredientele necesare salatei, adună pe masa de lucru vasele și ustensilele, alături de ingrediente. Ai nevoie de un bol mare sau o salatieră, un tocător de lemn, cuțit și curățător de legume. Dacă ai robot cu răzătoare inclusă, folosește-l pentru a-ți ușura munca și a scurta timpul de preparare.

Pentru prepararea dressingului ai nevoie de un un bol în care să amesteci toate ingredientele.

Cum prepari salata de varză albă cu morcovi și țelină

Curăță varza de primele foi și clătește-o cu apă rece pe exterior. Apoi toac-o în fâșii cât mai uniforme și mai subțiri. Pune varza tocată în bol, presară puțină sare peste ea și amestec-o bine. Sarea adăugată înainte va ajuta varza să se deshidrateze și să se formeze lichid în bol. Acest lichid îl vei scurge înainte de a adăuga celelalte ingrediente.

Persoană tocând varza albă cu un cuțit
Varza se toacă în fâșii uniforme pentru salata Coleslaw / Shutterstock

Curăță morcovii și dă-i pe răzătoare, la fel și țelina. Ideal ar fi să obții fâșii și din aceste legume, de mărimea celor de varză. Amestecă morcovii răzuiți și țelina răzuită cu varza tocată și bine scursă.

Cum prepari dressingul cremos pentru salată Coleslaw

Dressingul se prepară foarte simplu, prin amestecarea tuturor ingredientelor din listă într-un bol. Dar, pentru a obține gustul care îți place, pune câte puțin din fiecare ingredient, omogenizează amestecul și gustă. Mai adaugi pe parcurs și dozezi cantitățile după propriul gust.

Salată Coleslaw preparată cu dressing cremos
Ingredientele pentru dressind se dozează după gustul fiecăruia / Shutterstock

Dacă nu ai maioneza deja preparată, o poți prepara rapid dintr-un gălbenuș de ou, o linguriță de muștar, sare și 200-300 ml de ulei.

Descoperă aici și o rețetă de maioneză rapidă. Este o rețetă de maioneză gata în două minute.

După ce ai preparat dressingul amestecă-l cu legumele din bol. Pune salata la rece pentru cel puțin 30 de minute, înainte de servire. Decoreaz-o cu verdeață proaspătă.

Și dacă dorești să prepari ulterior și o salată pe bază de cartofi, îți recomandăm să încerci rețeta de salată de cartofi cu sos de muștar și smântână.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×