Reclamă

Coșulețe de cartofi Duchesse cu ciuperci și legume

Dacă ți-ai propus să prepari o garnitură de cartofi pentru masa de prânz și ești în căutarea unei rețete mai interesantă, îți recomandăm să încerci rețeta de coșulețe de cartofi Duchesse cu ciuperci și legume.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 6 iunie 2023, 7:05 / Actualizat: 28 iunie 2023, 15:18

Familia va fi impresionată atât de gustul cartofilor cât și de aspectul spectaculos al coșulețelor. Iar combinația de ingrediente este pe cât de simplă, pe atât de gustoasă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Poți umple coșulețele de cartofi și cu alte ingrediente preferate. Poți prepara diferite salate pe care le așezi frumos în interiorul coșulețelor.

Mai poți prepara și diferite creme sau paste de brânzeturi, de pește sau de crudități.

Lasă-ți imaginația să zburde creând diferite combinații de ingrediente care să satisfacă gustul celor dragi.

Îți oferim în acest scop și o rețetă de salată Coleslaw. Este o salată de varză cu dressing cremos. Iar mai jos, vei descoperi lista de ingrediente și pașii necesari preparării coșulețelor din cartofi.

Coșulețe de cartofi Duchesse cu ciuperci și legume – Ingrediente

Reclamă

Pentru această delicioasă rețetă vei pregăti separat două preparate. Împarte lista de ingrediente în funcție de acestea.

Pentru coșulețele de cartofi Duchesse:

  • 500 gr de cartofi albi;
  • 50 gr de unt cu 82% grăsime;
  • 1 ou + 2 gălbenușuri;
  • 50 gr de cașcaval răzuit;
  • 1-2 lingurițe cu parmezan răzuit;
  • sare și piper, după gust;
  • 1/4 linguriță cu pudră de nucșoară;
  • 1/4 linguriță cu oregano uscat.
Reclamă

Pentru umplut coșulețele:

  • 250 gr de ciuperci champignon;
  • 1 ceapă;
  • 2 căței de usturoi;
  • 1 ardei roșu;
  • 1 dovlecel mic;
  • 2-3 linguri de ulei;
  • sare și piper după gust.

Coșulețe de cartofi Duchesse cu ciuperci și legume – Mod de preparare

Începe cu pregătirea cartofilor care necesită curățare și spălare, apoi preparare în două etape. În timpul preparării primei etape, poți pregăti și ingredientele pentru umplutură.

Cum prepari coșulețele din cartofi

Curăță cartofii, clătește-i bine cu apă rece și taie-i în cuburi. Pune cuburile de cartofi într-o cratiță, adaugă apă cât să fie acoperite și pune-le la fiert. Lasă cartofii să fiarbă până când se formează spumă, înlătur-o cu o sită și adaugă o linguriță de sare.

Apoi fierbe cartofii până când sunt bine pătrunși. Procedezi la fel ca la rețeta clasică de piure din cartofi. După fierbere, scurge cartofii și pasează-i cu ustensila pentru piure. Adaugă untul, brânzeturile răzuite, sare, piper și nucșoară, după gust. Lasă piureul de cartofi să se răcească, adaugă oul întreg și gălbenușurile, dar și oregano uscat și mărunțit.

Omogenizează bine piureul de cartofi și transferă-l într-un săculeț pentru decorat prăjituri cu dui stelat atașat în capăt. Așază hârtie de copt în tavă și creează coșulețele de cartofi Duchesse lăsând puțin spațiu între ele.

Pasul de formare a coșulețelor de cartofi pe hârtie de copt
Pentru a forma coșulețele piureul se pune într-un săculeț pentru decorat prăjituri cu dui stelat atașat în capăt / Profimedia Images

Introdu tava cu coșulețe de cartofi în cuptor și coace-le pentru 25-30 de minute la 180 de grade Celsius, sau până când se rumenesc frumos la suprafață.

Cum prepari umplutura pentru coșulețe de cartofi Duchesse cu ciuperci și legume

Curăță ceapa și toac-o mărunt, apoi călește-o ușor într-o tigaie cu ulei. Adaugă și usturoiul curățat și tocat. Când ceapa este ușor pătrunsă și devine sticloasă, adaugă ciupercile feliate, ardeiul tocat și dovlecelul, de asemeni, tocat în cuburi mici. Amestecă constant ingredientele din tigaie timp de 8-10 minute.

Tigaie cu amestec de legume pentru umplerea coșulețelor de cartofi
După preparare legumele de scurg de ulei și se adaugă în interiorul coșulețelor / Profimedia Images

Transferă-le într-o sită și lasă-le să se scurgă bine de ulei. Apoi vei umple coșulețele de cartofi cu aces amestec de ingrediente și le poți savura cu poftă alături de o salată. Pot constitui chiar și garmnitura pentru orice friptură. Îți oferim în acest scop și o rețetă de pui cu sos de soia la tigaie, care se combină delicios cu coșulețele de cartofi umplute.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×