Pe măsură ce înaintezi în vârstă vei observa că acumulezi kilograme în plus cu mult mai multă ușurință. Devine ușor să iei în greutate și foarte dificil să scapi de surplusul acumulat. Metabolismul este mai lent, iar tu nu mai arzi grăsimile la fel de ușor. Iată câteva sfaturi utile pentru a-ți menține silueta după vârsta de 40 de ani.
Cum poți pierde în greutate după vârsta de 40 de ani
Nu mai este niciun secret faptul că înaintarea în vârstă aduce cu sine și câteva kilograme în plus. Totuși, atingerea vârstei de 40 de ani vine și cu multe beneficii.
Specialiștii susțin că persoanele care au 40 de ani sunt mult mai înțelepte, mai atente la detalii și au o stimă de sine mult mai crescută.
Nu vei trece doar prin transformări de ordin psihologic, ci și fiziologic. Metabolismul este mult mai lent atunci când înaintezi în vârstă, iar acest lucru poate crește riscul de a lua câteva kilograme în plus.
Totuși, nu este deloc imposibil să pierzi în greutate după vârsta de 40 de ani. Ai nevoie de un plan bine pus la punct, câteva sfaturi de la specialiști și multă determinare.
De ce este dificil să pierzi în greutate după vârsta de 40 de ani
Țesuturile adipoase cresc în volum pe măsură ce înaintezi în vârstă. Este un lucru comun să iei în greutate și să ai cu câțiva centimetri în plus pe măsură ce înaintezi în vârstă.
Femeile care se află la menopauză au tendința de a lua și mai mult în greutate, acest lucru se datorează scăderii nivelului de estrogen din corp.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă vei observa că masa musculară este mult mai mică, iar țesutul adipos este în creștere. Însă, cu o dietă sănătoasă și o rutină de exerciții fizice, poți trece cu ușurință peste kilogramele pe care le-ai fi putut lua în greutate.
Cum să slăbești sănătos după vârsta de 40 de ani
Un stil de viață sănătos te poate ajuta să-ți păstrezi silueta chiar și după vârsta de 40 de ani. Este important să slăbești în mod sănătos pentru a nu crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare sau a altor boli cum ar fi artrita.
Pentru a pierde în greutate în mod sănătos, specialiștii de la Health.com îți vin în ajutor cu câteva sfaturi.
Încearcă să reduci consumul de carbohidrați
Carbohidrații sunt macronutrienți care îți oferă rapid energie. Nutriționiștii dezvăluie faptul că există două tipuri de carbohidrați: cei complecși și cei simpli. Carbohidrații simpli sunt reprezentați de mâncărurile tip fast-food.
După vârsta de 40 de ani, consumul de carbohidrați complecși poate să scadă, spun specialiștii. S-ar putea să nu mai poți consuma porții la fel de mari de carbohidrați sănătoși. Nutriționiștii spun că este important să ai un aport sănătos de carbohidrați complecși și să reduci consumul carbohidraților simplii.
Reducerea consumului de carbohidrați te va ajuta să-ți păstrezi silueta. Totuși, specialiștii susțin că nu ar trebui să elimini definitiv carbohidrații din dieta zilnică.
Acest lucru ar putea duce la apariția diferitelor probleme de sănătate. Descoperă mai multe despre beneficiile consumului de carbohidrați sănătoși pentru organism.
Consumă mai multe legume
Studiile arată că doar 9 % dintre americani consumă necesarul minim de legume recomandate zilnic. Specialiștii susțin că legumele ar trebui să joace un rol esențial în dieta zilnică, mai ales pe măsură ce înaintăm în vârstă. Acestea îți oferă necesarul de nutrienți și previn apariția bolilor cronice.
Pentru a-ți fi mai ușor să le consumi, încearcă să incluzi cîteva legume în fiecare dintre mesele tale zilnice. Legumele sunt bogate în fibre, iar acestea conferă rapid senzația de sațietate și o mențin pe o perioadă mai lungă de timp.
În felul acesta vei îndepărta senzația de foame și îți vei controla mult mai bine aportul de nutrienți și de calorii.
Integrează consumul de ciocolată neagră în dieta ta
Ciocolată neagră te-ar putea ajuta la pierderea în greutate după vârsta de 40 de ani. Dacă simți nevoia de ceva dulce, atunci poți încerca să consumi un cub de ciocolată neagră. Acesta conține mult mai puține calorii, ajută la reducerea stresului și te poate ajuta dacă te confrunți cu mâncatul emoțional.
Limitează consumul de alcool
Unele studii atestă faptul că alcoolul poate ajuta la menținerea greutății, dacă este consumată cu măsură. Consumul moderat de alcool înseamnă una sau două băuturi pentru o femeie.
Studiile spun că femeile care consumă alcool în exces se pot confrunta cu probleme de greutate și pot crește riscul de obezitate, mai ales după vârsta de 40 de ani. Descoperă mai multe și despre beneficiile consumului unui pahar de vin înainte de culcare.