Motivul pentru care te-ai putea trezi din somn la miezul nopții. La ce concluzii au ajuns medicii specialiști

Este normal să te trezești din somn la miezul nopții? Descoperă ce spun renumiți medici specialiști în legătură cu motivul pentru care te-ai putea trezi din somn la miezul nopții sau pe parcursul ei. De asemenea, specialiștii punctează situațiile în care nu este cazul să ne îngrijorăm, dar și cele în care avem nevoie de ajutor medical.

Andreea Ivana
Publicat: 11 februarie 2024, 6:38
Pe lângă modurile normale de a trece la o nouă etapă de somn, există alte câteva motive din cauza cărora te poți trezi în toiul nopții / Shutterstock

Când te gândești la odihnă de calitate, imediat îți vin în minte 8 ore binecuvântate de somn neîntrerupt. Este liniște și pace și dormi ca un copil până în zori.

Totuși, nu este chiar ieșit din comun să te trezești din somn cel puțin o dată în mijlocul nopții. De fapt, majoritatea oamenilor se trezesc de 2-3 ori pe noapte. Există totuși motive să fim îngrijorați? Află din cele ce urmează ce spun experții somnologi că este normal și ce nu în ceea ce privește trezirile de pe parcursul nopții. De asemenea, poți afla de la specialiștii consultați de Parade ce poți face după ce trezești și nu mai poți adormi la loc.

Motivul pentru care te-ai putea trezi din somn la miezul nopții

În viziunea medicului somnolog Audrey Wells, în realitate este normal să te trezești de câteva ori pe noapte. Însă trezirile nu trebuie să fie mai lungi de 3-5 minute, astfel încât să poată fi rememorate a doua zi.

La rândul său, medicul somnolog David Rosen confirmă că se poate vorbi de normalitate. Potrivit expertului, majoritatea oamenilor nici nu își mai amintesc scurtele lor treziri de peste noapte. Uneori, aceste treziri fac parte dintr-un anumit ciclu al creierului în diferitele etape ale somnului, punctează Rosen. Totuși, a te trezi frecvent pe parcursul nopții poate fi un indiciu al unei disfuncții de somn cum ar fi apneea.

Cauzele trezirii peste noapte sunt numeroase

Pe lângă modurile normale de a trece la o nouă etapă de somn, există alte câteva motive din cauza cărora te poți trezi în toiul nopții. Printre acestea se numără zgomotul sau mișcarea, mersul la baie, senzația că îți este prea cald sau prea frig, refluxul gastric, consumul de alcool (care întrerupe ciclul de somn), un program neregulat de somn, experimentarea senzației de durere, medicația, depresia netratată sau un coșmar.

Toate aceste cauze se adaugă unei disfuncții a somnului. Așadar, conchid cei doi specialiști, trezitul în timpul nopții este ceva complet normal și nu ai motive de îngrijorare. Însă adevărata problemă apare atunci când nu mai poți să adormi la loc.

Ce este insomnia psihofiziologică și în ce condiții se instalează

A te trezi brusc peste noapte fără să mai poți adormi la loc poate fi extrem de frustrant. Îți poate da complet peste cap dispoziția de a doua zi. A avea dificultăți în a te culca la loc se datorează cel mai frecvent afecțiunii numite insomnie psihofiziologică, precizează dr. Rosen.

La rândul său, dr. Wells explică faptul că unele persoane se pot confrunta cu momente dificile când vor să readormă din cauza activării sistemului lor nervos. Aceasta este cea mai comună formă de insomnie. Are legătură cu dezvoltarea unor gânduri și comportamente legate de somn care servesc la perpetuarea insomniei, completează dr. Rosen.

Specialistul precizează că anumite obiceiuri cum ar fi îngrijorarea sau folosirea ecranelor facilitează această disfuncție. Acesta recomandă renunțarea la telefon, computer, tabletă sau privitul la televizor din pat. Astfel poți evita insomnia psihofiziologică.  

Trucuri pentru a adormi la loc după ce te-ai trezit la miezul nopții

Mintea noastră manifestă o puternică abilitate de a face asocieri – deopotrivă pozitive și negative – în dormitor. Dacă acesta e un loc unde privești la televizor conținut incitant sau unde te îngrijorezi excesiv, atunci mintea nu va considera acest spațiu ca fiind potrivit pentru odihnă și regenerare, mai explică dr. Rosen.

Dacă nu dorești să te trezești noaptea, dr. Wells spune că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te dai jos din pat. În acest mod, deseori creierul tău va scăpa de nevoia de analiză interminabilă care predispune la insomnie. Este bine să menții un nivel scăzut de lumină în cameră și să faci ceva plictisitor într-o altă cameră timp de 30 de minute. Apoi întoarce-te în pat, unde vei simți că ai o șansă mai bună de a-ți recăpăta somnul.

Când este cazul să apelezi la un specialist

Dacă te trezești regulat în timpul nopții și apoi suferi de insomnie, cu siguranță este cazul să apelezi la un medic somnolog. Acesta va stabili un diagnostic sau va identifica orice alte afecțiuni medicale care pot provoca trezirea în timpul nopții. Medicul somnolog va stabili care sunt motivele specifice care nu te lasă să adormi la loc.

Așadar, este absolut normal să te trezești noaptea din somn. Însă motivele de îngrijorare apar abia atunci când ți-e dificil să adormi la loc. Această întrerupere a ciclului de somn te poate face să te simți obosită a doua zi, context în care trebuie tratată această afecțiune. Din fericire, cercetări recente au descoperit o metodă originală și foarte creativă care te scapă de insomnie.

Așa cum notează Healthline, privarea de somn are efecte serioase asupra sănătății. În primul rând, somnul insuficient afectează abilitățile mentale, favorizează kilogramele în plus și slăbește sistemul imunitar. Când nu te poți bucura de un somn normal, vei avea dificultăți de concentrare sau vei învăța mai greu lucruri noi. La nivel emotional, poți fi mai expus anxietății, depresiei sau schimbărilor bruște de dispoziție.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi își schimbă percepția asupra vieții, a relațiilor și a planurilor profesionale. Vezi care sunt cele 2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Cosmosul le-a oferit mai mult noroc unora decât altora,...
2
Rețete
Plăcintă cu dovleac de post. Rețetă simplă și ușoară
Această plăcintă cu dovleac de post este ușor crocantă la exterior, datorită foilor de plăcintă coapte, și are o umplutură parfumată și dulce, înmiresmată cu scorțișoară. Dovleacul copt oferă o aromă dulce, caldă și...
3
Horoscop
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cei mai mulți nativi din zodiac se vor bucura de transformările acestea. Chiar dacă Pluto a intrat în Vărsaăor pe 19 noimebrie, puterea acestei planeta va persista în...
4
Horoscop
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Cum se schimbă destinul lor la finalul lunii noiembrie 2024
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Destinul lor s-ar putea schimba complet la finalul lunii noiembrie 2024. Ultima parte a acestui an pare să vină cu multe momente...
5
Știri
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete. Cheryl și Liam Payne...
PARTENERI