Salată Nicoise. Salată franțuzească de pește, cu legume și ouă fierte 

O salată gustoasă și foarte consistentă poate fi oricând alegerea potrivită pentru orice masă din zi. O astfel de salată este și această salată Nicoise, din bucătăria franțuzească. Este o salată bogată în ingrediente dintr-un amestec de legume cu mai multe tipuri de pește și ouă fierte.

Maria Udrea
Publicat: 7 septembrie 2023, 7:14

Ingredientele folosite pentru prepararea salatei pot fi alese după gustul fiecăruia. Însă pentru a-și merita denumirea, nelipsite din lista de ingrediente sunt salata verde, tonul, anșoa, ouăle fierte și roșiile. Pe lângă acestea se mai pot adăuga cartofi fierți, măsline, păstăi de fasole verde și multe altele.

Dressingul se prepară în cel mai clasic mod, din oțet, ulei de măsline și apă. Dar oțetul poate fi înlocuit și cu suc de lămâie. Însă poți opta și pentru un alt tip de dressig pe bază de muștar, sau pe bază de verdețuri. Descoperă aici și o rețetă de sos chimichurri, un sos rece de pătrunjel. Iar în continuare îți oferim rețeta detaliată pentru a prepara și tu salata delicioasă din bucătăria franțuzească.

Salată Nicoise – Ingrediente

Ca pentru oricare altă rețetă de salată și pentru aceasta ai nevoie de două feluri de ingrediente. primele sunt ingredientele care compun baza salatei, iar celelalte sunt ingredientele pentru dressing.

Ingrediente de bază:

  • 300 gr file de ton în ulei de măsline sau în suc propriu;
  • 8 bucăți file de anșoa;
  • 4 ouă fierte;
  • 2 cartofi fierți;
  • 150 gr păstăi de fasole verde;
  • 5-6 roșii cherry;
  • 50 gr măsline negre;
  • 1 salată verde.

Pentru dressing:

  • 1-2 linguri cu ulei de măsline;
  • uleiul scurs din conserva de ton;
  • sucul de la o lămâie mică sau 2 linguri de oțet;
  • sare sare și piper după gust;
  • 2 fire de ceapă verde pentru decor.

Salată Nicoise – Mod de preparare

Începe cu pregătirea ingredientelor care necesită procesare termică. Acestea sunt: cartofii, păstăile de fasole și ouăle.

Spală bine cartofii și fierbe-i, fără a-i decoji, în apă cât să fie bine acoperiți. Fierbe cartofii până când se pătrund bine la testul cu furculița. După fierbere, scurge-i, trece-i prin apă rece și curăță-i. Apoi taie-i în cuburi mai mari.

Fierbe și ouăle pentru 6-7 minute, așa încât să nu iasă foarte tari.

Descoperă aici metodele pentru ouă fierte moi sau tari, cum și în cât timp se gătesc corect.

După fierbere, pune ouăle în apă foarte rece pentru a opri procesul termic. Crapă-le ușor pentru a se curăța cât mai bine. După curățare le secționezi în jumătăți sau în sferturi.

Păstăile de fasole verde le cureți de capete, le clătești și le rupi în bucăți mai mici. Apoi le opărești în apă clocotită cu puțină sare pentru 5-6 minute. Le transferi și pe acestea în apă foarte rece, pentru a-și menține culoarea.

După ce ai terminat cu ingredientele care au necesitat proces termic, spală roșiile și taie-le în jumătăți. Scurge fileul de ton din conservă, dar păstrează uleiul sau sucul scurs. Scurge și bucățile de anșoa, clătește și scurge frunzele de salată și clătește măslinele. Când ai toate aceste ingrediente pregătite, așază-le frumos într-o salatieră sau pe un platou.

Salata se lasă la rece timp de 30 de minute, pentru a se întrepătrunde aromele ingredientelor / Shutterstock

Dressingul pentru salată Nicoise se prepară prin amestecarea tuturor ingredientelor din listă. Apoi stropește cu el ingredientele pentru salată. Pune salata la frigider pentru 30 de minute, astfel încât să se întrepătrundă toate aromele ingredientelor.

O altă rețetă de salată delicioasă pe care ți-o recomandăm, este rețeta de salată grecească plină de savoare și culoare.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Covorul roșu de la Premiile Oscar 2025. Cele mai spectaculoase ținute
La cea mai importantă seară a Hollywood-ului vedetele au strălucit în ținute spectaculoase. Covorul roșu de la Premiile Oscar 2025, printre cele mai așteptate momente. Vezi mai jos cum s-au îmbrăcat celebritățile. Gala Premiilor...
2
Horoscop
Viața este mai ușoară pentru aceste semne zodiacale în martie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Viața este mai ușoară pentru aceste semne zodiacale în martie 2025. Acești naitivi au parte de multe surprize plăcute și reușesc să treacă peste micile încercări care ar putea să apară pe parcursul zilei....
3
Frumusețe
Zodia nefericită a lunii martie 2025. Ea are cele mai multe probleme din cauza banilor
Astrologi au dezvăluit zodia nefericită a lunii martie 2025. Acest nativ are cele mai multe probleme din cauza banilor. Este o perioadă în care acest nativ trebuie să se concentreze mai mult ca niciodată...
4
Divertisment
Naomi Campbell are 54 de ani, dar vârsta e doar un număr. S-a îmbrăcat într-un body din piele și a defilat în fața unui public numeros
Naomi Campbell are 54 de ani, dar vârsta e doar un număr. Supermodelul a demonstrat că rămâne un adevărat icon al modei, impresionând pe podiumul show-ului DSquared2 din cadrul Milan Fashion Week. Frumoasa vedetă...
5
Horoscop
Cele mai stresate zodii în anul 2025. Nativii care nu se descurcă în situațiile sub presiune
Astrologii au dezvăluit care sunt cele mai stresate zodii în anul 2025. Acești nativi nu se descurcă foarte bine în situațiile sub presiune. Ei trebuie să aibă mai multă grijă de starea lor de...
PARTENERI