Secretul celei mai bune ciorbe de miel. Rețeta tradițională

Ciorba din carne fragedă de miel, asezonată cu legume proaspete și condimentele potrivite, face deliciul meselor de Paște. Descoperă în acest articol care este secretul celei mai bune ciorbe de miel, preparată după rețeta tradițională.

Publicat: 15 aprilie 2022, 6:47

Ciorba de miel se numără printre cele mai apreciate preparate din gastronomia românească. Există o varietate de rețete pentru a o găti, cu metode diferite de preparare, dar și de servire. Una dintre metodele prin care ciorba de miel poate fi actriă este cu ajutorul roșiilor conservate. O altă metodă constă în adăugare de oțet sau suc de lămâie în timpul servirii. Cea mai gustoasă dintre toate rămâne totuși ciorba de miel acrită cu borș.

Aceasta este metoda tradițională cea mai populară, iar dacă dispui și de borș preparat în casă, gustul va fi desăvârșit, iar ciorba mult mai sănătoasă.

Îți oferim mai jos lista completă de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara cea mai gustoasă ciorbă tradițională de miel.

Ciorbă tradițională de miel – Ingrediente

  • 1 500 gr carne de miel cu os (cap, gât, coadă, picioare inferioare și piept)
  • 2 morcovi de mărime medie
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1/2 rădăcină de țelina
  • 1 ardei gras, roșu
  • 1 legătură de ceapă verde
  • 50 gr orez
  • sare și piper, după gust
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 litru de borș
  • 3 litri de apă
  • 3 gălbenușuri de ouă crude
  • 250 ml smântână grasă
  • 1 legătură de leuștean verde.

Descoperă modul de preparare și secretul celei mai bune ciorbe de miel

Începe cu porționarea oaselor și a cărnii de miel. Curăță-le de tendoane, spală-le bine în apă rece și pune-le la fiert în 3 litri de apă rece. Carnea de miel este fragedă, deci va fierbe într-un timp foarte scurt. Cu o sită deasă sau o spumieră îndepărtează spuma care se formează la suprafața ciorbei. Adaugă și puțină sare, după ce ai îndepărtat spuma. Nu adăuga o cantitate mare de la început pentru că și borșul e foarte sărat.

Între timp, te poți ocupa de legume. Curăță toate legumele din lista de ingrediente, clătește-le cu apă rece și toacă-le mărunt. Pune uleiul într-o tigaie adâncă și așază tigaia pe flacăra aragazului. Lasă-l să se înfierbânte. Adaugă legumele tocate și amestecă-le prin uleiul încins pentru câteva minute. Lasă-le doar atât cât să se pătrundă ușor și să-și degaje aromele. Călite ușor în ulei, acestea își vor intensifica culoarea și gustul.

Clătește orezul cu apă rece, scurge-l bine și adaugă-l peste legumele din tigaie. Amestecă-l bine printre legume pentru 1 minut, apoi stinge focul.

Pune și borșul într-o oală la fiert. Lasă-l până când atinge punctul de fierbere.

Când carnea de miel începe să se desfacă de pe oase, adaugă legumele și orezul. Lasă ciorba de miel să atingă din nou punctul de fierbere, apoi adaugă borșul fierbinte. După 5-6 minute de fierbere, gustă ciorba și potrivește-i gustul cu sare și piper. Nu necesită altfel de condimente, pentru a nu influența gustul cărnii de miel.

Ține minte: secretul celei mai bune ciorbe de miel constă în călirea legumelor și a orezului pentru degajarea aromelor și intensificarea gustului.

Cum potrivești textura ciorbei

Când carnea este complet fiartă, la fel și legumele și orezul, poți adăuga leușteanul verde, tocat mărunt. Amestecă într-un bol gălbenușurile de ouă cu smântâna. Cu un polonic, pune din ciorba fierbinte peste gălbenușuri și smântână în timp ce amesteci cu o furculiță pentru ca ingredientele să se omogenizeze. Când s-a încălzit suficient și s-a diluat acest amestec, toarnă-l în ciorba de pe foc.

Vezi mai multe imagini din timpul preparării ciorbei de miel accesând GALERIA FOTO!

Pentru o textură mai consistentă a ciorbei se adaugă gălbenușuri de ouă amestecate cu smântână / Rețetepentrutoategusturile.ro

Amestecă intens cu o spatulă pentru a se omogeniza textura ciorbei. Stinge focul și lasă ciorba să se tempereze, apoi o poți savura cu poftă. Dacă ești în căutarea unei rețete delicioase de friptură din carne de miel, îți recomandăm să încerci și rețeta de cotlete de miel cu ierburi aromatice.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt mereu sincere. Nativii care nu pot avea secrete față de ceilalți
Există unele zodii care sunt mereu sincere. Acești nativi nu pot avea secrete față de ceilalți. Onestitatea lor îi pune de multe ori într-o lumină favorabilă, însă pot ajunge și să aibă probleme din...
3
Horoscop
Vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor. Care sunt etapele decisive
Indiferent că vorbim despre vise, tipuri de personalitate sau relații, este clar că mișcările planetelor ne influențează viața într-un mod unic. Află care sunt vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor, și vezi ce...
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Horoscop
Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei. Idei care te ajută să descoperi adevărul
Cu ajutorul trăsăturilor de personalitate ale fiecărei zodii, putem afla multe lucruri interesante. Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei, poți să citești în articolul de mai jos. Există anumite semne care ar...
PARTENERI