Sfogliatella. Rețetă de prăjitură din bucătăria italiană

Sfogliatella este denumirea unui desert delicios, cu aspect spectaculos, din bucătăria italiană. Rețeta își are originea în regiunea Campania și se consideră a fi una dintre cele mai vechi prăjituri din lume, datând de peste 400 de ani.

Maria Udrea
Publicat: 17 aprilie 2024, 6:31

Se povestește că prăjitura a fost creată de călugărițele dintr-o mănăstire de pe Coasta Amalfi. Legenda spune că una dintre călugărițe a combinat niște griș rămas cu lichior de lămâie, zahăr și fructe uscate. A pus acest amestec de ingrediente între două foi de aluat. A rezultat prăjitură denumită Santarosa, care se prepară și acum în Italia. A fost denumită după mănăstirea Santa Rosa, unde au locuit călugărițele. Mai apoi, prin secolul al XIX-lea, Pasquale Pintauro, proprietarul unei patiserii din orașul Napoli, i-a schimbat forma în coadă triunghiulară de homar și așa a rămas.

Prăjitura conține foi crocante de aluat și o umplutură din griș cu lapte, amestecat cu brânză ricotta. Forma prăjiturii este una cât se poate de interesantă și arată ca o coadă de homar.

Îți oferim mai jos rețeta detaliată pentru a o prepara și tu și a-ți surprinde familia cu un desert delicios și spectaculos.

Sfogliatella – Ingrediente

Pentru prepararea delicioasei prăjituri, ai nevoie de câteva ingrediente simple pentru aluat și de alte câteva ingrediente pentru umplutură.

Pentru aluat:

  • 500 gr de făină simplă
  • 1 linguriță sare
  • 25 gr de miere
  • 175 ml de apă
  • 100 gr unt moale cu 82% grăsime
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie pentru decor.

Pentru umplutură:

  • 450 ml lapte
  • 100 gr zahăr
  • 1 praf de sare
  • 150 gr griș
  • 500 gr ricotta
  • 1 ou
  • 50 gr coaja de portocală confiată
  • 1/2 păstaie de vanilie, semințele răzuite, sau 1/2 linguriță extract de vanilie
  • 1/4 linguriță cu pudră de scorțișoară.

Sfogliatella – Mod de preparare

Se începe cu prepararea aluatului, care necesită un timp de amestecare a ingredientelor și de frământare, dar și un timp de relaxare pentru a deveni elastic și ușor de întins.

În intervalul de timp cât aluatul se relaxează, poți prepara umplutura de griș cu ricotta.

Cum prepari aluatul

Trece făina prin sită într-un bol și amestec-o cu sarea. Apoi adaugă mierea și puțin câte puțin din apă, amestecând până când obții un aluat ferm.

Pune aluatul pe masa de lucru și frământă-l timp de câteva minute. Acoperă-l cu folie de prospețime și lasă-l deoparte pentru aproximativ 30 de minute.

După acest interval de timp, împarte aluatul în 4 părți. Ideal ar fi să folosești mașina de făcut paste, dacă deții una. Procesul de prelucrare a aluatului va fi mult mai simplu. Trece aluat prin mașina de paste până când obții o foaie foarte subțire, cu grosimea de aproximativ 1mm. Dacă nu deții mașina respectivă, întinde aluatul cu sucitorul până când obții grosimea recomandată.

Când ai întins foaia de aluat, unge-o cu unt și ruleaz-o. Procedează în același mod cu toate cele patru foi de aluat. Acoperă rulourile de aluat cu unt în folie alimentară și pune-le în frigider pentru 1-2 ore. Descoperă și o rețetă de foi cu miere pentru prăjituri.

Cum prepari umplutura pentru Sfogliatella

Pune laptele la fiert și adaugă zahărul și sarea. Lasă laptele să fiarbă până când atinge punctul de fierbere și adaugă grișul în ploaie, amestecând intens. Continuă să amesteci grișul cu laptele până când se îngroașă și capătă textură de budincă. Transferă-l într-un bol și lasă-l să se răcească.

Când grișul cu lapte este bine răcit, amestecă-l cu ricotta, apoi adaugă oul, scorțișoara și coaja de portocală confiată și tocată mai mărunt.

Cum formezi și coci prăjiturile

Mai întâi, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și așază hârtie de copt într-o tavă.

Scoate rulourile de aluat din frigider și cu un cuțit cu lama subțire secționează-le în felii rotunde de 1 cm grosime. Cu ajutorul degetelor aplatizează discurile de aluat împingând din centru către margini dându-le formă de con.

Umple conurile create cu crema răcită și așază-le în tava de copt. Introdu tava în cuptorul încălzit și coace Sfogliatella timp de 25 de minute sau până când sunt frumos rumenite.

Prăjiturile se coc la temperatură medie pentru 25 de minute / Shutterstock

Lasă prăjiturile să se răcească, decorează-le cu zahăr pudră, apoi le poți savura.

După răcire prăjiturile se decorează cu zahăr pudră și se pot servi / Shutterstock

Tot din bucătăria italiană îți mai recomandăm să încerci și rețeta de cannoli cu cacao și cremă de mascarpone.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI