Rulouri cu stafide și scorțișoară, de post

Dacă îți plac celebrele rulouri cu scorțișoară, cunoscute și sub numele de cinnamon rolls, află că le poți prepara și în varianta de post. Îți oferim mai jos o rețetă de rulouri cu stafide și scorțișoară, de post, pentru a o prepara și tu.

Maria Udrea
Publicat: 7 martie 2023, 6:03

Aluatul rulourilor se prepară simplu, precum aluatul de cozonac de post. Se lasă la dospit, dar nu pentru timp îndelungat, iar pentru uns se poate folosi ulei de cocos sau chiar ulei clasic.

Rulourile ies frumos rumenite și ușor crocante la exterior, dar moi la interior și foarte aromate. Le poți savura dimineața, alături de cafea sau un ceai cald, dar și în pauza de masă de la birou. Descoperă aici și rețeta clasică de rulouri cu scorțișoară: Cinnamon Rolls.

Mai jos, îți prezentăm lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas, pentru a prepara și tu un desert simplu și delicios, de post.

Rulouri cu stafide și scorțișoară – Ingrediente

Pentru prepararea acestui desert de post, sunt necesare câteva ingrediente pentru aluat și alte câteva ingrediente pentru umplutură.

Pentru aluat:

  • 500 gr de făină clasică
  • 7 gr de drojdie uscată
  • 250 ml de apă caldă
  • 50 gr de zahăr
  • 30 gr de ulei de cocos
  • 1 vârf de cuțit cu sare
  • 2 lingurițe cu esență de vanilie.

Pentru umplutură:

  • 30 ml de ulei de cocos
  • 30 gr de zahăr
  • 3 lingurițe cu pudră de scorțișoară
  • 100 ml de stafide
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor.

Rulouri cu stafide și scorțișoară – Mod de preparare

Începe cu prepararea aluatului, care necesită frământare și puțin timp pentru dospire. În acest interval de timp, pregătește ingredientele pentru umplutură.

Pune făina într-un bol și amestec-o cu drojdia uscată. Pune apa la încălzit și adaugă sarea și zahărul. Amestecă bine până când acestea se topesc. Stinge focul și adaugă esența de vanilie în siropul format. Apoi, adaugă uleiul de cocos, omogenizează siropul și toarnă-l treptat în vasul cu făină, în timp ce amesteci intens pentru formarea aluatului.

Frământă aluatul până când devine compact și nelipicios. Acoperă-l cu un ștergar și lasă-l la dospit timp de 35-40 de minute, la loc cald. Între timp, pregătește și ingredientele pentru umplutura rulourilor. Descoperă și o rețetă de cozonac de post, simplă și ușor de preparat.

Cum formezi și coci rulourile de post cu stafide și scorțișoară

După ce aluatul s-a dospit suficient, presară puțină făină pe masa de lucru. Răstoarnă aluatul pe masă și întinde-l într-o foaie dreptunghiulară, de 5-6 mm grosime.

Unge foaia de aluat cu ulei de cocos și presară peste acesta zahăr amestecat cu pudră de scorțișoară. Apoi presară și stafidele pe toată suprafața foii de aluat. Rulează foaia cu umplutura în interior, dar nu foarte strâns.

Pentru varianta de post, aluatul se unge cu unt de cocos / Profimedia Images

Pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și pune hârtie de copt în tava mare a acestuia.

Cu un cuțit cu lama subțire decupează ruloul în rondele de aproximativ 2 cm grosime. Așază-le în tava de copt la distanțe de 5-6 cm între ele. Mai lasă-le să se dezvolte în tavă până când se încălzește cuptorul.

După rularea aluatului umplut, se decupează rondele care se așază în tavă, pe hârtie de copt / Profimedia Images

Apoi, introdu tava în cuptor și coace delicioasele rulouri cu stafide și scorțișoară pentru 20-30 de minute, la 180 de grade Celsius. Lasă-le să se tempereze după coacere și decorează-le cu zahăr pudră.

După coacere, rulourile se decorează cu zahăr pudră / Profimedia Images

Și dacă mai dorești să prepari deserturi de post, îți recomandăm să încerci și rețeta de ruladă cu mere și gem de gutui.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Horoscop
2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi își schimbă percepția asupra vieții, a relațiilor și a planurilor profesionale. Vezi care sunt cele 2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Cosmosul le-a oferit mai mult noroc unora decât altora,...
2
Rețete
Plăcintă cu dovleac de post. Rețetă simplă și ușoară
Această plăcintă cu dovleac de post este ușor crocantă la exterior, datorită foilor de plăcintă coapte, și are o umplutură parfumată și dulce, înmiresmată cu scorțișoară. Dovleacul copt oferă o aromă dulce, caldă și...
3
Horoscop
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac
Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cei mai mulți nativi din zodiac se vor bucura de transformările acestea. Chiar dacă Pluto a intrat în Vărsaăor pe 19 noimebrie, puterea acestei planeta va persista în...
4
Horoscop
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Cum se schimbă destinul lor la finalul lunii noiembrie 2024
Un eveniment neașteptat ar putea avea loc în viața a două zodii. Destinul lor s-ar putea schimba complet la finalul lunii noiembrie 2024. Ultima parte a acestui an pare să vină cu multe momente...
5
Știri
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete
Cheryl Cole și-a luat rămas bun de la Liam Payne. Cântăreața a participat la înmormântarea tatălui fiului ei alături de colegii săi din One Direction și o mulțime de vedete. Cheryl și Liam Payne...
PARTENERI