Sunt acele lipii pufoase, preparate pe plită sau la tigaie, diferite de turtele clasice românești sau de lipiile libaneze. Nu necesită ingrediente complexe și nici metode laborioase de preparare. Ai în vedere, că se modelează în strat mai gros și sunt mai elastice după coacere.
Lipiile sun moi și pufoase la interior, dar ușor crocante la exterior. În Grecia se prepară pentru rețeta de gyros cu carne, dar pot înlocui cu succes pâinea la micul dejun.
Pot fi umplute și cu diferite ingrediente și pot constitui baza gustărilor din pauza de masă de la școală sau de la serviciu.
Îți oferim mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu aceste lipii gustoase din bucătăria grecească.
Lipii grecești pentru gyros – Ingrediente
- 500 gr de făină
- 250 gr de lapte
- 100 gr de apă călduță
- 1 linguriță de zahăr
- 25 gr de drojdie proaspătă
- 10 gr de sare
- 30 ml ulei de măsline.
Rețeta lipiilor grecești – Mod de preparare
Începe cu pregătirea drojdiei, ca pentru orice rețetă de aluat dospit. Pune drojdia într-un bol, adaugă și zahărul și amestecă-le cu o lingură de lemn până când se diluează. Adaugă 100 ml de apă călduță și 2 linguri de făină, omogenizează amestecul și lasă-l 10-12 minute la loc cald.
Drojdia va începe să fermenteze și se vor forma bule de aer la suprafață. Atunci vei ști că drojdia este activată și va trebui folosită la aluat.
Cum prepari aluatul pentru lipii grecești pentru gyros
Trece făina prin sită într-un bol încăpător și formează la mijlocul ei un loc adânc, unde pui drojdia activată.
Adaugă treptat uleiul de măsline și laptele încălzit, în timp ce amesteci cu o spatulă. Când se omogenizează bine aluatul, presară sarea și scoate-l din bol pe masa presărată cu făină. Frământă aluatul pe masă pentru 4-5 minute. Unge bolul cu ulei de măsline și pune aluatul în el. Acoperă-l cu un ștergar de bucătărie curat și lasă-l la dospit timp de o oră. Aluatul își va dubla volumul în acest interval de timp. Vezi aici cum se prepară și rețeta de turte la tigaie din aluat simplu de pâine.
Unge masa cu ulei de măsline și răstoarnă aluatul pe ea. Întinde-l și dă-i formă de rulou pe care îl secționezi în 8-10 bucăți. Modelează pe rând fiecare bucată de aluat în formă sferică, apoi aplatizeaz-o cu sucitorul de aluaturi și transform-o într-o foaie circulară, dar nu foarte subțire. Lasă-i o grosime de aproximativ 2-3 mm.
Încinge plita sau tigaia, unsă ușor cu ulei, și coace lipiile pentru 2 minute pe fiecare parte. Scoate-le pe un ștergar de bucătărie curat și ușor umezit. Acoperă-le cu un alt ștergar uscat și lasă-le să se relaxeze 10 minute înainte de a le umple sau de a le servi.
Și dacă îți plac lipiile preparate în casă, pentru data viitoare îți recomandăm să încerci rețeta de paratha, o interesantă lipie cu unt din bucătăria indiană.