Reclamă

Andrada Marinică

Dominic West și soția au dat uitării scandalul de infidelitate
Divertisment
// 2 februarie 2021

Dominic West și soția au dat uitării scandalul de infidelitate

Căsătoria noastră este puternică și sunt încă împreună. Catherine a făcut toate aceste gesturi după ce în presă au apărut din ce în ce mai multe articole legate de divorț. Ori de câte ori avea ocazia, aceasta spunea: „Suntem bine, mulțumim mult, chiar suntem. Lucrurile merg bine între noi. Nu avem nevoie de sfaturi din partea nimănui, mulțumim.” Dominic West și Catherine sunt căsătoriți din anul 2010 și au împreună patru copii. Au trecut patru luni de când Dominic și Lily James au fost surprinși sărutându-se pe stradă, în timpul unei excursii la Roma / Getty Images Dominic West și Lily James, legături mai vechi Publicația DailyMail a scos la iveală poze mai vechi cu Dominic și colega sa. Fotografiile au fost făcute în urmă cu patru ani. Publicația mai sus menționată semnalând astfel faptul că legăturile dintre cei doi sunt mai vechi. Dominic și Lily apar în imagini în timp ce iau prânzul. Gesturile romantice și privirile cu subînțeles nu lipsesc nici ele de la ședința foto la care au participat atunci. Se pare că încă de atunci, Lily James a avut curajul să afirme în mod public că așteaptă de câțiva ani o întâlnire romantică cu Dominic. Cei doi s-au cunoscut pentru prima dată în anul 2011, tot prin prima meseriei. Dominic West și soția, demonstrează prin vacanță de familie în Kenya că, cel puțin pentru moment, căsnicia a fost mai presus de idilă.
Horoscopul lunii februarie 2021: Gemenii iau decizii importante. Descopera ce îți rezervă astrele
Horoscop lunar
// 1 februarie 2021

Horoscopul lunii februarie 2021: Gemenii iau decizii importante. Descopera ce îți rezervă astrele

Reclamă
George Clooney nu a ales nume la modă pentru copii. Explicația pe care mulți o așteptau
Familie
// 1 februarie 2021

George Clooney nu a ales nume la modă pentru copii. Explicația pe care mulți o așteptau

Nu am vrut nume ciudate pentru copiii noștri. Vor avea și așa destul probleme. Este greu să ai părinți de succes. Fiul lui Paul Newman s-a sinucis. Fiul lui Gregory Peck s-a sinucis. Bing Crosby a avut doi fii care s-au sinucis. Am un avantaj că sunt mai în vârstă. Până în momentul în care copiii mei se vor simți presați de celebritate, eu voi fi deja plecat. George Clooney a devenit tată în anul 2017, iar vestea a fost dată de mare actor în stilul caracteristic. Acesta a spus atunci că micuții sunt bine, sănătoși și fericiți, la fel ca Amal. Despre el a spus că el este cel sedat și că își va reveni în câteva zile. Totul a fost o glumă bună, iar autoironia a fost cea mai apreciată. Actorul a făcut referire la faptul că în presă se făceau glume legate de statutul său de burlac, dar și despre faptul că a devenit tată la o vârstă înaintată. Tot pentru a evita astfel de articole de presă, Clooney nu a ales nume la modă pentru copii. Povestea de dragoste dintre Amal și George Clooney
JLo a ales o ținută all black pentru o zi ploioasă
Divertisment
// 1 februarie 2021

JLo a ales o ținută all black pentru o zi ploioasă

Matthew McConaughey este un tată strict. Ce le-a interzis copiilor
Familie
// 30 ianuarie 2021

Matthew McConaughey este un tată strict. Ce le-a interzis copiilor

Reclamă
Cum arată Ursula Corbero când nu joacă în filme. Tokyo e complet diferită
Divertisment
// 28 ianuarie 2021

Cum arată Ursula Corbero când nu joacă în filme. Tokyo e complet diferită

Nicole Scherzinger deține trupul perfect. Cum s-a fotografiat recent, în vacanță
Divertisment
// 27 ianuarie 2021

Nicole Scherzinger deține trupul perfect. Cum s-a fotografiat recent, în vacanță

Thom le-a spus prietenilor că a apelat la suplimente pentru fertilitate. Se iubesc foarte mult și vorbesc serios despre căsătorie și copii.
Demi Moore impresionează la 58 de ani. Dovada că vârsta este doar un număr
Divertisment
// 26 ianuarie 2021

Demi Moore impresionează la 58 de ani. Dovada că vârsta este doar un număr

Am încercat să-mi domin corpul, ceea ce am și făcut și am reușit să-l schimb de mai multe ori. Nu a durat niciodată prea mult și mi-a adus doar fericire și rezultate de moment. View this post on Instagram A post shared by Demi Moore (@demimoore) Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO! Tot actrița a dezvăluit pentru DailyMail că kilogramele în minus pentru perioade scurte nu au rezolvat nimic de fapt. Ironia face ca în momentul în care actrița abandona ideea de a-și domina trupul, atunci căpăta forma pe care și-o dorea. Totul se întâmpla atunci când renunța să-și mai controleze forma corpului. De multe ori s-a scris în presă că actrița a vizitat cabinetele medicilor esteticieni. În presă s-a vehiculat suma de 200 000 de lire și era vorba de peste 40 de intervenții. Demi Moore nu a recunoscut niciodată aceste zvonuri. Mereu a afirmat că felul în care arată se datorează stilului de viață sănătos pe care îl are, actrița fiind vegetariană de mai mulți ani. Rezultatele eforturilor ei se văd, iar Demi Moore impresionează la 58 de ani cu silueta sa. View this post on Instagram A post shared by Demi Moore (@demimoore) Demi Moore impresionează la 58 de ani Pe data de 11 noiembrie, Demi Moore a împlinit vârsta de 58 de ani. Aniversarea și-a sărbătorit-o pe platourile de filmare ale producției Please Baby Please. Printre persoanele care au fost alături de ea s-au numărat colegii săi Karim Saleh și Andrea Riseborough. „Mulțumesc tuturor pentru că mă faceți să mă simt atât de specială azi”, a scris actrița. Cele trei fiice ale sale nu au lăsat să treacă ziua mamei lor fără să-i facă o urare în mod public. Chiar și fostul soț, Bruce Willis a publicat un Instastory cu actuala sa soție. Amândoi i-au urat la mulți ani citind din cartea scrisă de Demi, Inside Out. View this post on Instagram A post shared by Demi Moore (@demimoore) Viața amoroasă a lui Demi Moore Demi Moore are trei căsnicii eșuate la activ. Prima căsătorie a fost cu Freddy Moore, atunci când avea numai 18 ani. De acesta a divorțat după 4 ani pentru Emilio Estevez, cu care s-a și logodit, scrie People.com. Nici relația cu Emilio nu a fost una stabilă. Demi s-a îndrăgostit apoi de Bruce Willis. Timp de 11 ani a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de el. Cei doi actori au împreună trei fete, dar cu toate acestea în anul 2010 au ajuns la divorț. Mai apoi, Demi părea că și-a găsit liniștea în brațele lui Ashton Kutcher. Cu el s-a și căsătorit rapid, deși nimeni nu le dădea nicio șansă din cauza diferenței de vârstă. După numai 2 ani de relație, cei doi s-au despărțit, Demi cerând divorțul din cauza infidelităților actorului. Demi Moore impresionează la 58 de ani. Obsesia ei pentru un corp și un chip perfect a ajutat-o să obțină forma fizică pentru care este invidiată acum.
Abdomenul de invidiat al Serenei Williams: cum arată sportiva
Divertisment
// 26 ianuarie 2021

Abdomenul de invidiat al Serenei Williams: cum arată sportiva

M-am confruntat cu aceste critici toată viața mea. Până la urmă am ajuns să mă iubesc așa cum sunt. Îmi place că sunt o femeie cu forme, Sunt puternică și frumoasă în același timp. Și nu este nimic greșit în legătură cu asta. În același interviu, tenismena a mărturisit că atunci când era la o vârstă fragedă nu se simțea prea bine în corpul ei. Acest lucru se întâmpla cel mai des din cauza faptului că vedea o constituție diferită la colegele ei din lumea sportului. Faptul că nu reușea să-și găsească un loc o făcea să nu aibă deloc încredere în sine. Cu toate acestea, abdomenul de invidiat al Serenei a ținut mereu primele pagini ale publicațiilor. Disputa dintre Serena Williams și Ion Țiriac Chiar și recent Serena Williams a intrat în atenția presei din întreaga lumea după ce Ion Țiriac a declarat că trebuie să se retragă din tenis. Președintele FRT a motivat că nici greutatea și nici vârsta nu-i mai permit să-și continue cariera, scrie Baseline.tennis.com. View this post on Instagram A post shared by Serena Williams (@serenawilliams) Cel care a avut o reacție acidă la declarațiile lui Ion Țiriac a fost chiar soțul sportivei, Alexis Ohanian. Acesta a comentat la o postare cu articolul despre declarațiile lui Țiriac că nimeni nu dă doi bani pe ce crede el. Tot Alexis a mai spus: „Am fost nevoit să caut pe Google. Fata mea are mai multe victorii de Grand Slam în ultimii trei ani decât acest om.”
De ce Regina poartă mereu mănuși. Care e adevăratul motiv
Familia Regală
// 26 ianuarie 2021

De ce Regina poartă mereu mănuși. Care e adevăratul motiv

Nimeni altcineva în afară de Regină nu poartă tot timpul mănuși. Ea poartă mănuși mereu pentru că le adoră și pentru că este regină. Ele fac parte din stilul ei și o reprezintă, ea este un simbol. Alte motive pentru care Regina poartă mereu mănuși Există desigur și alte motive pentru care alege să poarte mereu mănuși. Pe lângă faptul că acesta este stilul ei și că le iubește, le folosește și pentru că adoră să fie mereu curată pe mâini. Tot Genevieve a mai spus de ce Regina poartă mereu mănuși în public, fără excepție. Acesta este unul cât se poate de logic și de practic.
Mercur retrograd 2021. Care sunt cele mai afectate zodii
Horoscop
// 25 ianuarie 2021

Mercur retrograd 2021. Care sunt cele mai afectate zodii

Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2021. Capricornii trec printr-o perioadă dificilă. Ce se întâmplă cu Gemenii
Horoscop
// 25 ianuarie 2021

Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2021. Capricornii trec printr-o perioadă dificilă. Ce se întâmplă cu Gemenii

Emily Ratajkowski, una dintre cele mai frumoase gravide de la Hollywood
Divertisment
// 25 ianuarie 2021

Emily Ratajkowski, una dintre cele mai frumoase gravide de la Hollywood

Dave Bautista, unul dintre cei mai fioroși wrestleri, viață de film
Divertisment
// 22 ianuarie 2021

Dave Bautista, unul dintre cei mai fioroși wrestleri, viață de film

Dacă pe micile ecrane are o prezență impunătoare, în viața de zi cu zi, Dave Bautista este un familist convins. Imaginile pe care publică pe contul de Instagram sunt cea mai clară dovadă.
Cum să protejezi mediul chiar de la tine din bucătărie
Rețete
// 22 ianuarie 2021

Cum să protejezi mediul chiar de la tine din bucătărie

Cum alegi legumele: detalii de care trebuie să ții cont
Rețete
// 22 ianuarie 2021

Cum alegi legumele: detalii de care trebuie să ții cont

Sofia Abramovich s-a logodit. Cum arată ginerele oligarhului rus
Divertisment
// 22 ianuarie 2021

Sofia Abramovich s-a logodit. Cum arată ginerele oligarhului rus

Christina Ricci a cerut ordin de protecție împotriva soțului său
Divertisment
// 22 ianuarie 2021

Christina Ricci a cerut ordin de protecție împotriva soțului său

Mi-a spus că i-ar părea rău pentru mine doar dacă a-și fi dezmembrată în mai multe bucăți. James mă pedepsește 24 de ore pe zi. Îmi este frică și să mai dorm noaptea. Actrița a mai spus că un atac brutal, care i-a lăsat urme ce încă dor s-a întâmplat pe data de 19 decembrie 2019. Avocatul soțului Christinei Ricci neagă toate acuzațiile. Bărbatul a spus că și ei vor să depună documentele pentru a obține un ordin de restricție împotriva actriței. Motivele invocate sunt comportamentul abuziv, consumarea unor cantități mari de alcool și abuz și de substanțe interzise. Christina Ricci a cerut ordin de protecție și anul trecut, în luna iunie, când a apelat de urgență poliția din Los Angeles. View this post on Instagram A post shared by Christina Ricci (@riccigrams) Cum s-au cunoscut Christina Ricci și James Heerdegen Actrița și soțul ei s-au întâlnit pentru prima dată pe platourile de filmare ale show-ului Pan Am, iar în anul 2013 s-au căsătorit. De-a lungul timpului, cei doi au fost extrem de discreți cu privire la viața lor personală. Christina Ricci spune acum că aceste abuzuri au început încă din anul 2013, la puțin timp după ce a rămas însărcinată. Se pare că James a amenințat-o cu moarte în repetate rânduri. Actrița dorește în acest moment custodia fiului lor. Christina Ricci și soțul ei au fost văzuți ultima dată la un eveniment în luna februarie a anului trecut. Ete vorba despre o petrecere dată de Elton John, după decernarea Oscarurilor.
Succesul Angelinei Jolie, scenariu de film. Lecții de viață de la marea actriță
CaTine
// 21 ianuarie 2021

Succesul Angelinei Jolie, scenariu de film. Lecții de viață de la marea actriță

Viața vine cu multe provocări. Cele care nu trebuie să ne sperie sunt și cele pe care le putem ține sub control. Acesta este unul dintre principiile după care marea actriță se ghidează. Viața este plină de obstacole și probleme, dar rezolvarea lor vine din felul în care le privești. Problemele sunt cele care îți fac viața mai palpitantă, dar nu trebuie să te oprească niciodată din drumul tău. Scopul este să le găsești rezolvarea și să nu le lași să simtă că pot prelua controlul asupra vieții tale.
Cum se igienizează bureții de vase: tips & tricks
Rețete
// 21 ianuarie 2021

Cum se igienizează bureții de vase: tips & tricks

Katy Perry a slăbit spectaculos după naștere. Cum arată acum
Divertisment
// 21 ianuarie 2021

Katy Perry a slăbit spectaculos după naștere. Cum arată acum

Cei mai crocanți cartofi la cuptor. Cum să îi obții: tips & tricks
Rețete
// 21 ianuarie 2021

Cei mai crocanți cartofi la cuptor. Cum să îi obții: tips & tricks

„Se curăță de coajă, se taie în forma specifică pentru cartofi copți – cu cât mai multe margini posibile. Acesta este unul dintre trucurile care contribuie la apariția zonelor crocante”, spune bucătarul.  Pasul următor presupune să acoperi cartofi cu apă rece și să adaugi o cantitate generoasă de sare. Pune-i la fiert și lasă-i în apa clocotită timp de șapte minute. Scurge apa cu ajutorul unei strecurătoare și presară peste ei puțină sare grunjoasă. 
Fostele Prime Doamne ale Americii, ținute impecabile la ceremonia lui Joe Biden
Modă
// 21 ianuarie 2021

Fostele Prime Doamne ale Americii, ținute impecabile la ceremonia lui Joe Biden

Ținuta Melaniei Trump la plecarea de la Casa Albă. Costumul sobru a atras atenția tuturor
Modă
// 20 ianuarie 2021

Ținuta Melaniei Trump la plecarea de la Casa Albă. Costumul sobru a atras atenția tuturor

Implor oamenii să înceteze orice violenţă, să nu alimenteze niciodată prejudecăţile pe baza unei culori a pielii şi să nu se mai servească niciodată de o divergenţă de ideologie politică pentru a se justifica să agreseze sau să fie cruzi.
Transformarea lui Rebel Wilson. Ce este „Year of Health”
Divertisment
// 20 ianuarie 2021

Transformarea lui Rebel Wilson. Ce este „Year of Health”

Nu m-am concentrat niciodată pe sănătatea mea, ceea ce era probabil evident. Mergeam peste tot în lumea întreagă și mâncam o tonă de zahăr. Asta era un fel de viciu pentru mine. Rebel Wilson a fost mereu transparentă cu fanii săi Într-o sesiune live pe contul de Instagram, aceasta le-a spus fanilor că este transparentă în ceea ce privește transformarea trupului. Potrivit spuselor ei slăbirea a fost de fapt doar un punct de plecare: „Sunt fericită că am slăbit, dar scopul nu era acesta. Slăbirea a fost pusă doar ca target pentru că altfel nu aveam cum să reușesc.” View this post on Instagram A post shared by Rebel Wilson (@rebelwilson) Un alt sfat important pe care actrița l-a avut pentru fanii săi este că nu trebuie să fie obsedați de numărul afișat pe ecranul cântarului. Nu cifrele afișate sunt cele care contează. Ea a ținut să menționeze că totul ține de starea de sănătate pe care o ai și de stilul de viață pe care îl adopți. De la ce a pornit toată această transformare? Actrița a menționat tot în interviul pentru Drew Barrymore că s-a concentrat mai mult pe partea mentală și că nu știa de ce ajunsese să mănânce mai mult de 3000 de calorii pe zi, calorii pe care le lua din deserturi în principiu. Cum i-a influențat slăbirea cariera Rebel Wilson a dezvăluit pentru goodhousekeeping.com și faptul că transfomarea sa i-a influențat și cariera. Își iubește formele și nu și-a dorit niciodată să fie prea slabă, dar acum, cu noul trup se simte mai stăpână pe situație. Încrederea în sine contează mult în carieră. În timp ce dieta VivaMayr este restrictivă în anumite privințe, se pare că Rebel a găsit un „echilibru sănătos” între respectarea principiilor dietei și savurarea alimentelor preferate din când în când. „Încerc doar să caut un echilibru general, un echilibru general sănătos.” De ce relația ei nu este influențată de greutate Potrivit goodhousekeeping.com, Rebel Wilson și iubitul ei, Jacob, un împătimit al fitness-ului. Sportul este acum doar o pasiune comună pentru cei doi. Rebel a mărturisit tot într-un Live pe contul de Instagram că a început să se vadă cu iubitul său cu mult înainte ca ea să înceapă „Year of Health”. View this post on Instagram A post shared by Rebel Wilson (@rebelwilson) Transformarea lui Rebel Wilson este un exemplu de urmat pentru oamenii din întreaga lume. Tot pentru femeile care o urmăresc, Rebel Wilson a spus că nu este important să ai o anumită mărime la haine. Acest lucru nu te ajută să ai alături un bărbat care să te iubească. Rebel Wilson și iubitul ei s-au afișat pentru prima data pe data de 24 septembrie 2020. Evenimenul la care au participat s-a desfășurat în Monaco și este vorba despre Planetary Health, organizat de Prințul Albert.
Jill Biden, femeia care i-a redat încrederea lui Joe Biden
CaTine
// 20 ianuarie 2021

Jill Biden, femeia care i-a redat încrederea lui Joe Biden

Dacă există îngeri, ei sunt asistente și infirmieri. Știm din experiența familiilor noastre ce-ați făcut. Vă mulțumim. Ca să reușim să ne vindecăm trebuie să ne aducem aminte de ce a fost mai greu. Uneori amintirile sunt dureroase, însă doar așa ne putem vindeca. Este important să facem asta ca popor. De aceea ne aflăm azi aici. Între apus și răsărit, să lăsăm luminile să strălucească în întuneric de-a lungul bazinului sacru. Trebuie să ne aducem aminte de toți cei pe care i-am pierdut. Bună ziua, sunt soțul lui Jill Biden Acestea sunt cuvintele pe care noul Președinte al Americii le-a rostit de mai multe ori în campania electorală. Jill Biden este femeia care l-a ajutat pe Joe Biden să iubească din nou și să treacă mai ușor peste drama morții soției și a fiicei sale. Cei doi s-au cunoscut la un blind date pe care fratele Președintelui a organizat-o pentru ei. S-au căsătorit la 4 ani și jumătate de la tragedia din viața lui Joe Biden. Jill a refuzat însă de cinci ori cererea în căsătorie. După prima întâlnire, Jill a mărturisit că a mers la mama sa și i-a spus că a cunoscut cu adevărat un gentleman. Faptul că era maniera a ajutat-o să treacă peste diferența de 9 ani dintre ei. Prima doamnă a Americii a mai fost căsătorită cu Bill Stevenson, un fost coleg de colegiu, dar căsnicia lor nu a durat mai mult 4 ani. Jill a început să lucreze ca model pentru o agenție, iar soțul ei se ocupa cu un bar deschis în apropiere de Universitatea Delaware, unul dintre cele mai renumite baruri studențești din America. Distanța a răcit relația dintre ei, iar în anul următor l-a cunoscut pe Joe Biden, scrie Vogue.com. Cariera Primei Doamne a Statelor Unite Jill Biden a urmat cursurile Colegiului de Arte și Științe de la Universitatea Delaware cu specializare în limba engleză. Mai întâi a fost profesor de liceu, dar a urmat și un master care a ajutat-o să obțină un grad mai înalt în sistemul educațional. Acesta s-a ocupat timp de doi ani de creșterea fetei pe care o are cu Joe Biden, Ashley, care s-a născut în iunie 1981. Jill s-a ocupat în egală măsură și de educație celor doi fii ai soțului ei din prima căsătorie. În anul 2007, Jill Biden a obținut titlul de doctor în educație. Așa cum a promis și în anul 1988 când a fost la Casa Albă în rolul de soție de vicepreședinte, și ca Prima Doamnă va continua să predea la o Universitate din Virginia de Nord. Jill Biden a subliniat ori de câte ori a avut ocazia că vrea să fie cunoscută și prin intermediul carierei sale, nu numai ca soție de Președinte. Soțul ei o susține necondiționat și o numește adesea în discursurile sale. Așa cum s-a întâmplat și recent când a spus că aceasta și-a dedicat viața educației: „Pentru toți educatorii din America: acum aveți pe cineva din domeniul vostru chiar la Casa Albă”.
Culori nerecomandate în dormitor: cum să nu colorezi pereții
Timp liber
// 19 ianuarie 2021

Culori nerecomandate în dormitor: cum să nu colorezi pereții

Sugerez ca dormitorul să nu fie vopsit negru în întregime. Mai degrabă, să fii creativ colorând cu negru doar unul dintre pereți, spune Shani Moran, designer de interior. Neon Îți place această nuanță? O poți folosi, dar de preferat este să o alegi în cazul hainelor, la accesorii sau la obiecte de decor. Este una dintre culorile nerecomandate în dormitor dacă vrei să colorezi pereții.
Pilar Rubio, fotografii de senzație. A născut în urmă cu 6 luni, dar are un trup de invidiat
Divertisment
// 19 ianuarie 2021

Pilar Rubio, fotografii de senzație. A născut în urmă cu 6 luni, dar are un trup de invidiat

Sunt foarte fericit să-l prezint pe Maximo Adriano. S-a născut la 18:56 și cântărește 3,270 kg . Mama și copilul sunt perfecți. Pilar Rubio, întotdeauna mândru de tine, viața mea. Te iubesc! View this post on Instagram A post shared by Sergio Ramos (@sergioramos) Pilar Rubio este una dintre cele mai admirate soții de fotbaliști, iar pe contul de Instagram este urmărită de peste 5 milioane de oameni. Recent, frumoasa soție a lui Sergio Ramos a publicat o serie de imagini în care apare mai sexy ca niciodată, îmbrăcată într-un body mulat negru, afară, în zăpadă. Pilar Rubio a avut mereu o siluetă de invidiat, iar rezultatele antrenamentelor dure din sala de sport sunt de admirat. View this post on Instagram A post shared by Pilar Rubio (@pilarrubio) Aceasta publică adesea imagini din sala de sport, acolo unde merge regulat și unde de cele mai multe ori își ia și copiii, chiar dacă sunt încă mici și nu se pot antrena. Frumusețea prezentatoarei tv este fascinantă, iar fanii sunt entuziasmați ori de câte ori publică fotografii personale. Sergio Ramos și Pilar Rubio s-au căsătorit în anul 2019 Deși formează unul dintre cele mai admirate și mai apreciate cupluri din showbiz-ul internațional și sunt împreună de aproape 10 ani, cei doi s-au căsătorit abia în anul 2019. Cei doi au împreună 4 copii, patru băieți minunați, unul mai frumos decât celălalt. Sergio Jr, Marco, Alejandro și Maximo Adriano, iar cei mici sunt centrul universului pentru ei. Nunta lui Sergio Ramos cu Pilar Rubio s-a numărat printre evenimentele notabile ale anului 2019. Aceștia au ales o locație de vis pentru marele eveniment, în Sevilla, orașul natal al lui Ramos, unde au participat peste 400 de invitați. La vremea respectivă, în presă s-a speculat o notă de plată de aproximativ 3 milioane de euro, bani în care au intrat și ținutele mirilor și toate detaliile excentrice de la marele eveniment. Tot recent, Pilar și-a bucurat fanii și cu noi imagini îmbrăcată în rochia sa de mireasă. Pentru că nu poate fi vorba despre orice fel de rochie, soția lui Ramos a ales o creație semnată de Zuhair Murad, care costă în jur de 20.000 de euro. View this post on Instagram A post shared by Pilar Rubio (@pilarrubio) Pilar, o carieră de succes în televiziune Pilar Rubio este una dintre cele mai apreciate vedete tv din Spania. Aceasta a fost de-a lungul timpului implicată în mai multe proiecte de televiziune, care s-au bucurat de un real succes. Datorită frumuseții pe care o posedă, Pilar s-a făcut remarcată și în industria modei și a pozat de mai multe ori pe coperta unor reviste pentru bărbați. Acesta a fost desemnată în anul 2008 cea mai sexy femeie din lume de revista FHM. Chiar dacă are 42 de ani, Pilar își poate bucura fanii cu o siluetă de invidiat, în cele mai sexy ținute.
Sandra și Adi Mutu, imagini de colecție. Cum s-au filmat alături de Tiago
Divertisment
// 18 ianuarie 2021

Sandra și Adi Mutu, imagini de colecție. Cum s-au filmat alături de Tiago

Ți-a plăcut Emily in Paris? Vezi ce alte producții te pot bucura la fel de mult
Timp liber
// 18 ianuarie 2021

Ți-a plăcut Emily in Paris? Vezi ce alte producții te pot bucura la fel de mult

Cei mai bizari pantofi din lume: sunt greu de privit
Modă
// 18 ianuarie 2021

Cei mai bizari pantofi din lume: sunt greu de privit

Muzee dedicate modei. Cele mai frumoase galerii din lume
Modă
// 18 ianuarie 2021

Muzee dedicate modei. Cele mai frumoase galerii din lume

Chrissy Teigen, tatuaj în memoria bebelușului pierdut. Ce desen permenant a ales
Divertisment
// 18 ianuarie 2021

Chrissy Teigen, tatuaj în memoria bebelușului pierdut. Ce desen permenant a ales

Le mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje de susținere și s-au rugat pentru noi. Ne simțim iubiți de către voi și apreciem acest lucru. Suntem atât de recunoscători pentru viața pe care o avem, pentru minunații noștri copii Luna și Miles, pentru toate lucrurile minunate de care am avut parte până acum, a mai adugat soția lui John Legend în descrierea imaginilor publicate pe Instagram.
Tunsori pentru păr scurt. Ce să alegi în funcție de forma feței
Frumusețe
// 18 ianuarie 2021

Tunsori pentru păr scurt. Ce să alegi în funcție de forma feței

Mesajul lui Barack Obama pentru Michelle. Soția sa a împlinit 57 de ani
Divertisment
// 18 ianuarie 2021

Mesajul lui Barack Obama pentru Michelle. Soția sa a împlinit 57 de ani

Greșeli pe care le faci atunci când folosești dezinfectantul
Sănătate
// 18 ianuarie 2021

Greșeli pe care le faci atunci când folosești dezinfectantul

Nume de copii interzise în lume
Familie
// 18 ianuarie 2021

Nume de copii interzise în lume

×